CELULELE STEM

Celula stem (denumită şi celulă suşă) este definită ca o celulă care, prin diviziune, produce două celule ce au capacitatea de a rămâne în stadiul de celulă stem (păstrând astfel caracterul nediferenţiat) sau de a se diferenţia în urma unor diviziuni succesive. În acest fel, celula stem se poate divide fie simetric (caz în care rezultă fie două noi celule stem, fie două celule diferenţiate) (Imagine,stadiul 1), fie asimetric (rezultând o celulă stem şi o celulă diferenţiată) (Imagine,stadiul 2). Capacitatea celulei stem de a da naştere unei celule identice se numeşte auto-înnoire (self-renewal), iar cea de a da naştere unor alte tipuri de celule se numeşte diferenţiere.


Clasificarea celulelor stem


Pot fi clasificate în funcție de plasticitate sau cât de versatile pot fi în dezvoltarea lor, care mai târziu se vor dezvolta în celule stem totipotente, pluripotente și unipotente.

Celulele totipotente sunt cele mai versatile. Când cei 23 cromozoni fertilizează oul dă naștere zigotului care este considerat celula totipotentă, având potențialul de a genera toate celulele și țesuturile care vor da naștere la embrion. Celulele pluripotente sunt asemănătoare cu cele totipotente în sensul în care pot da naștere la toate categoriile de țesuturi dar spre deosebire de acestea nu pot dezvolta un întreg organism, fiind responsabile doar de crearea organelor. În a patra zi, o parte din celule se diferențiază și alcătuiesc ceea ce mai târziu va deveni placenta și stratul exterior.

Celulele stem se mai pot împărţi în două mari categorii: embrionare şi adulte. Celulele stem embrionare (ESC) pot da naştere oricărui alt tip de celulă/ţesut (pluripotenţialitate), şi pot fi obţinute din ţesut embrionar. Utilizarea lor este însă limitată din considerente etice. Expresia unor factori (transcription factors) ca Oct-4, Nanog şi Sox-2 este caracteristică acestor celule (1).

În contrast, celulele stem din ţesuturile adulte au o capacitate de diferenţiere mai limitată (mono-, bi- sau multipotenţialitate), şi anume pot da naştere doar unor celule caracteristice ţesutului din care provin. Este remarcabil că, într-un mediu de creştere optim, celulele stem din măduva osoasă şi cele din sângele cordonului ombilical au o capacitate de diferenţiere mult mai mare decât cele provenind din alte ţesuturi.

Studii recente sugerează că celulele stem ar putea fi responsabile pentru rezistenţa la terapiile convenţionale a unor tipuri de cancer (mamar, leucemii) (2). În urma unor modificări, celulele stem ar putea fi folosite pentru regenerare tisulară (miocard, ţesut hepatic, epidermă, etc.), condiţia preliminară fiind înţelegerea factorilor extrinseci ce controlează celulele stem, deoarece, în lipsa acestora, pluripotenţa lor poate rezulta în formarea unor tumori.